Ce nu stiai despre zahar

Aproape 85 milioane de tone anual de zahãr cristalizat se produc in prezent pe glob . Aceasta cantitate , raportatã la cele peste 4 miliarde de locuitori ai planetei , aratã cã pentru fiecare om se produce in jur de 20 kilograme . Aceastã cantitate nu ar fi asa de micã , numai cã in unele tãri consumul de zahãr pe cap de locuitor trece de 60 kg. pe an  , in timp ce in altele consumul este aproape neglijabil . Iar dacã facem comparatie intre consumul de zahãr al orãsanului si consumul de zahãr al populatiei rurale , constatãm cã in multe zone pe glob sunt populatii care arareori ajung sã guste din dulceata zahãrului .Dar omul nu poate trãi farã zahãr  indiferent cã acesta este zaharozã  , adicã zahãrul obisnuit , sau alt zahãr mai simplu cum ar fi glucoza sau fructoza . Gustul si nevoia omului pentru alimente dulci au crescut cu timpul si necesitatea extragerii din plante a zahãrului cristalizat devenea tot mai necesarã . Prima plantã care a furnizat omului materia primã pentru zahãrul cristalizat a fost trestia de zahãr ,din care , cu mai bine de 1800 de ani in urmã , s-a putut obtine de cãtre populatii de pe teritoriul Indiei o substantã dulce , pe jumãtate întãritã , de culoare brunã . Si astfel apare in scurt timp zahãrul  cristalizat . Apoi trestia de zahãr , care se cultiva acolo de veacuri a fost adusã de arabi in Egipt , Siria , Sicilia , insulele Canare , Azore si alte regiuni . In America trestia de zahãr a ajuns o datã cu cea de-a doua cãlãtorie a lui Columb pe insula „ La Espagnola „ ( azi insula Haiti ) , de unde a trecut in America Centralã si America de Sud . Extragerea zahãrului cristalizat s-a perfectionat foarte repede si trestia de zahar a devenit una din cele mai rentabile culturi tehnice . Pe intinsele plantatii de trestie de zahãr , ca si pe intinsele plantatii de bumbac , milioane de sclavi isi pierdeau viata in cea mai neagrã mizerie , pentru monopolistii plantatiilor si ai fabricilor de zahãr . Dar plantatiile de trestie de zahãr din insula Haiti , care pânã in anul 1791 detinea intâietate in comertul international al zahãrului , au fost pustiite de rãscoalele sclaviilor care nu au mai putut indura foametea si mizeria . Cu timpul , trestia de zahãr s-a extins în cultura in Brazilia si alte tãri din America de Sud si Centrala , in Australia , in Asia ( China , Filipine , Indonezia ) si in mai multe tãri africane . Aceastã plantã este perenã , o plantatie putând fi exploatatã 5 – 7  ani .

           In Cuba trestia de zahãr a gãsit conditii foarte bune de vegetatie si astãzi , ca si cu 150 de ani in urmã , aceastã tarã se situa in anul 1980 pe locurile fruntase in lume in productia de zahãr din trestie . In anul 1970 productia de zahãr a acestei tãri a fost de 7,5 milioane de tone , iar anul 1974 de 6 milioane tone , in acel an fiind întrecutã numai de Brazilia , care a produs aproape 8 milioane tone . In Cuba , 252 fabrici extrag zahãrul din trestie . Productia anuala de zahãr pe cap de locuitor a Cubei este de 660 kg ( anul 1980 ) .

           Trestia de zahãr constituia cea mai importantã bogãtie a Cubei ( 1980 ) , principalã sursã pentru dezvoltarea economicã a tãrii . „ Azucar para crecer „ ( Zahãr pentru dezvoltare ) stã scris pe pancarte instalate de-a lungul soselelor , la intrarea in fabrici . Actualmente Cuba este cea de-a patra fortã mondialã in producerea de zahãr din trestie de zahãr alãturi de Brazilia , India , Mexic . Trestia de zahãr face parte din familia Gramineelor , se cheamã stiintific Saccharum officinarum , creste inaltã de 2 – 4 m si contine in mãduva tulpinii in jur de 14 % zahãr . Ocupã  pe glob circa 11,3 milioane hectare .

            Trestia de zahãr este o plantã a regiunilor calde , tropicale si subtropicale , unde nu existã iarnã , iar temperatura medie anualã nu scade sub 16 ° ( Tãri favorizate : Mexic , Cuba  India , Brazilia ) . Pentru recolte mai este necesarã o cantitate mare de precipitatii . Pe teritoriul Cubei plouã anual însumat circa 750 – 1900 l pe metru pãtrat .

            La fel ca si trestia de zahãr , sfecla a fost luatã în culturã datoritã gustului dulce al frunzelor , petiolilor si rãdãciniilor si acest lucru s-a intamplat cu 3500 – 4000 de ani în urmã .

Zahãrul din sfeclã a fost scos în evidentã cu mult timp înaintea erei noastre , sucul dulce al sfeclei rosii fiind recomandat în medicinã in locul mierei de albine . Odatã dezvoltatã cultura sfeclei de zahãr si industria zahãrului din sfeclã , a inceput si concurenta intre cele douã plante. In tabelul urmãtor se aratã câteva cifre in acest sens :

Anul	1840	1901	1913	1924	1939	1945	1953	1959
Zahãr  din trestie  pe glob %	95,65	32,4	54,0	66,0	63,0	72,7	66,8	59
Zahãr  din sfeclã  pe glob %	4,35	67,6	46,0	34,0	37,0	27,3	33,2	41,0

Si in prezent productia de zahãr a lumii se realizeazã in proportie de 59 % din trestie si 41 % din sfeclã . In productia mondialã de zahãr , locul întâi ii va reveni intotdeauna trestiei de zahãr , care fatã de sfecla de zahãr prezintã o serie de avantaje si care are largi posibilitãti de extindere in cultura in zonele calde ale globului . Avantajele culturii de sfeclã de zahãr sunt atât de mari incât un olandez mentiona ca in Olanda nu se concepe posibilitatea restabilizãrii unei exploatãri agricole fãrã cultura sfeclei de zahãr , al cãrei randament mediu este cel mai ridicat din lume si care nu poate fi inlocuitã mai avantajos cu alte plante . Sfecla de zahãr este singura plantã care furnizeazã materia primã pentru producerea zahãrului in climatul continental ; trestia de zahãr este singura plantã cre furnizeazã materia primã pentru producerea zahãrului in climatul tropical .

           Pe glob sfecla de zahãr (  Beta vulgaris saccharifera ) se seamãnã pe circa 8,5 milioane hectare , din care in Rusia , se cultivã circa 3,5 milioane hectare , iar in restul Europei 3 milioane hectare . Fatã de media anilor 1948 – 1953 , suprafata cultivatã cu sfeclã de zahãr a Rusiei ( si CSI ) se ridicã la aproape 12 milioane tone .

           Principalele tãri cultivatoare de sfeclã de zahãr din Europa sunt : Polonia ( 409.000 ha )Franta ( 409.000 ha ) , Germania ( 423.000 ha ) , Italia ( 281.000 ha )  , Marea Britanie          187.000 ha ,  Cehia + Slovacia ( 180.000 ha ) , Spania ( 146.000 ha ) , Ungaria ( 121.000 ha ) , Iugoslavia ( 80.000 ha ) , Bulgaria ( 66.000 ha ) , Belgia ( 65.000 ha ) , România ( 240.000 ha ) . In raport cu suprafata arabilã , suprafete mari cu sfeclã de zahãr se mai cultivã in Danemarca , Olanda si Suedia . In America de Nord sfecla de zahãr se seamãnã pa circa 600 mii hectare . Un hectar cultivat cu sfeclã de zahãr poate sã producã peste 50 tone de rãdãcini . Productiile medii la hectar , care se obtin pe suprafete mari , sunt insã mai mici de 50 de tone . Astfel in Belgia se produce circa 50 t , in Franta 44 t , in Germania 55 t , in Italia 37 t , in S.U.A. 40 t , in Olanda 48 t  etc . Dacã ne gândim cã din 100 kg de rãdãcini se obtin circa 14 kg de zahãr cristalizat, deducem din productia de rãdãcini de sfeclã de pe un hectar se obtin 7000 – 8100 kg zahãr . Sunt multe situatii când sfecla de zahãr a produs un vagon de zahãr cristalizat la hectar .

 

            In România primele incercãri pentru cultivarea sfeclei de zahãr s-au fãcut in anul 1863 , de cãtre cunoscutul agronom si economist P.S. Aurelian ( 1833 – 1909 ), la Scoala superioarã de agriculturã de la Herãstrãu . In anul 1938 , de pildã , an de vârf pentru economia româneascã din acel timp , suprafatã semãnatã cu sfecla de zahãr se ridicã la numai 32,6 mii hectare . De pe aceastã suprafatã se recolta mult prea putinã sfeclã de zahãr pentru a satisface consumul intern si pentru a exporta . In plus , nevoia de seminte se asigura numai prin import , iar cultivatorii erau opriti sã ingrase culturile de sfeclã pe motiv cã s-ar fi inrãutãtit calitatea de fabricatie .

            Modificãri radicale in cultura sfeclei de zahãr in România s-au produs dupã anul 1958 , când s-a hotãrât ca întegul necesar de zahãr al populatiei tãrii sã se producã din culturi proprii ( o mãsurã radicalã )  . In anul 1965 suprafata semãnatã cu sfeclã de zahãr a crescut la 190 mii hectare , apoi la 234,4 mii hectare in anul 1977 . Iar productia medie la hectar a crescut de la 14 t in anul 1938 la 28 de tone in anul 1972 si la 29,4 in anul 1976 . In prezent functioneazã in tarã circa 15 fabrici de zahãr , fatã de câteva existente dupa anul 1950 .

            Dupã cum se stie , zahãrul constituie unul din alimentele de bazã ale omului . Valoarea lui alimentarã este datã de cantitatea mare de energie pe care o produce in organism si de rapiditatea si gradul in care se asimileazã . In timp ce 1 kg de pâine neagrã asigurã organismului 2200 de calorii , iar 1 kg de carne de vacã 1500 de calorii , un kilogram de zahãr asigurã circa 4000 calorii . In organism zahãrul se asimileazã in numai 15 minute de la consumare , in timp ce la alte alimente asimilarea se produce dupã 60 – 90 de minute . Acestea sunt motivele pentru cerinta tot mai mare de zahãr  . Dar in afarã de zahãr , sfecla de zahãr se poate intrebuinta la fabricarea spirtului . Din 100 de rãdãcini , cu 17 % zahãr , rezultã circa 10 l alcool absolut , iar de la un hectar cultivat cu sfecla de zahãr se por obtine pânã la 3000 l de alcool absolut . O importantã deosebitã au reziduurile industriale rezultate in urma extragerii zahãrului . Astfel melasa , un lichid gros de culoare brunã , cara contine 50 % zahãr , 20 % zahãr substanta organice nezaharate si 20 % apã, se utilizeazã pentru extragerea mai departe a zahãrului , in industria spirtului , industria alimentarã si hrana animalelor .

           Zahãrul este un produs al procesului de fotosintezã si atâta timp cât va exista soare , apã si oxigen , atâta timp va exista si materie primã pentru extragerea zahãrului .

           Crearea soiurilor românesti de sfeclã de zahãr a reprezentat o insemnatã realizare a stiintei agricole , intrucât aceste soiuri fiind adaptate la conditiile de climã si de sol ale tãrii noastre sunt mai productive . Pentru a fi cât mai apropiate de procesul de extractie al zahãrului in fabrici , in unele laboratoare de cercetare a soiurilor din fosta Uniune Sovieticã analizele de randament se fac in „ fabrica de zahãr pe masã „ , adicã o instalatie de laborator care reproduce in extragerea zahãrului întocmit procesele tehnologice din fabricile de zahãr . In acest fel se obtin rezultate de randament foarte exacte .

            In conditii de umiditate redusã , greutatea unei rãdãcini de sfeclã a fost de 125 g , iar continutul de zahãr s-a ridicat la 19,2 % , in total pe rãdãcinã a ajuns la 24 g ; in conditii de umiditate ridicatã , greutatea rãdãcinii a crescut însã la 192,4 g zahãr . Deci 192,4 g de zahãr in rãdãcinã , fatã de 24 g .

            In Câmpia Bãrãganului sfecla de zahãr avea conditii optime de vegetatie din punctul de vedere al luminii solare ( intensitate , duratã ) , al temperaturii aerului si al solului . Dar nu se putea  cultiva din cauza cantitãtiilor reduse de precipitatii , a secetelor indelungate din timpul verii . Din aceastã cauzã radãcinile rãmâneau foarte mici si cu tot continutul lor de zahãr la hectar nu trecea de 2500 – 3000 Kg . Odatã cu extinderea irigatiilor , zona Bãrãganului a devenit foarte favorabilã sfeclei de zahãr din toate punctele de vedere si astfel productia de zahãr se ridicã la 10 mii kg la hectar . Sfecla de zahãr este una dintre plantele care asigurã , în conditii de irigare , productii deosebit de ridicate . In anul 1980 , în România pe cap de locuitor revenea circa 60 kg de zahãr pe cap de locuitor .