четверг, 28 марта 2013 г.

Importanţa bucatelor în alimentaţia omului




Sănătatea omului depinde în principal de organizarea fundamentală ştiinţific a alimentaţiei. Particularitatea ei constă în faptul că hrana trebuie să satisfacă nu numai cantitativ, dar şi calitativ necesităţile fiziologice ale organismului uman. Alimentaţia este cel mai important factor al mediului externm deoarece el influenţează lentm dar continuă dezvoltarea organismuluim întreţinere sănătoasaă şi capacitatea de muncă individuală. Chiar în condiţii optime de mediu, daca alimentaţia nu este echilibrată sănătatea omului se resimte. Tehnologia preparării bucatelor se bazează pe tradiţiile artei culinare popularem pe experienţa bucătariilor profesionişti, precum şi pe realizările ştiinţei despre alimentaţie.
Prepararea bucatelor este una dintre cele mai vechi îndeletniciri ale omului. Procedeele tradiţionale de tratare a produselor alimentare şi reţetele preparatelor,  sau format în rezultatul evoluţiei de secole. Ele nu sunt întîmplătoare, arbitrare, ci sau format sub influienţa factorilor de ordin natural, economic, social istoric. De aceea arta culinară populară este raţională în principiu şi corespunde modului corect de viaţă a omului.
         Bucătarii profesionişti au dezvoltat şi perfecţionat procedeele de tratare culinară, lărgind sortimentul preparatelor. Însă prepararea bucatelor rămînea rudimentară, meşteşugărească şi a fost numită îndeletnicire de bucătar, sau culinărie (de la cuvîntul latin „culino” – bucătărie).
Despre arta culinară au scris cugetătorii Romei Antice, Greciei şi Orientului. Deosebit de multe cărţi de culinărie sau editat în Franţa în sec.XVIII – XIX (Coreme, Escoffier, Cremon ş.a). ;ulte cărţi de culinărie au fost traduse in limba rusă.
Prima carete originală de culinărie a fost editată în Rusia în anul 1779 („Pavarennie zapiscki” de S. Drucovţea). Apoi în anul 1796 a apărut dicţionarul de bucătărie în cîteva volume „Slovaripovarennii” de V. Levşin, în care a fost descrisă bucătăria populară rusă şi bucătăriile ţăriilor europene. De o popularitate deosebită sa bucurat cartea autoarei K. Avdeieva „Rucinaea  kniga russka opîtnoi hozeaiki”, editată în anul 1841, care conţinea reţete şi tehnologia preparării bucatelor.
Tentativa de studiere şi fundamentare  teoretică a proceselor culinare pot fi întîlnite în lucrările lui Mihail V. Lemonosov.,Dimitrii T. Mendeleev ş.a. Însă fondator al culinăriei ştiinţifice în Rusia trebuie considerat D. W. Kansin – autorul renumitei lucrări „Anţiclopedia pitanio”, apărută în anul 1898. Această lucrare cuprinde astfel de capitole ca „Fizica şi Chimia culinară” ş.a.m.d.
         Crearea reţelei largi de întreprinderi ale alimentaţiei publice după Marea Revoluţiei Socialistă din Octombrie a necesitat elaborarea unor procedee noi de preparare a alimentelor şi docomentaţiei normative tehnologice. Culinăria s-a transformat în tehnologie a preparatelor culinare.

Capitale din Europa


               Europa Centrală
1.           Austria – Viena                                               
2.           Cehia – Praga   
3.           Elveţia – Berna                                                
4.           Germania – Berlin
5.           Liechtenstein – Vaduz                                    
6.           Polonia – Varşovia  
7.           Republica Moldova – Chişinău                      
8.           România – Bucureşti
9.           Slovacia – Bratislava                                      
10.      Ungaria – Budapesta 
  Europa Mediteraneană
1.           Albania – Tirana                                             
2.           Andorra – Andorra La Vella
3.           Bosnia şi Herţegovina – Sarajevo                   
4.           Bulgaria – Sofia      
5.           Croaţia – Zagreb                                             
6.           Grecia – Atena
7.           Italia – Roma                    
8.           Serbia – Belgrad
9.           Malta – La Valetta                                           
10.      Monaco – Monaco-Ville
11.      Spania – Madrid                                             
12.      Portugalia – Lisabona
13.      Republica Macedonia – Skopje                      
14.      Slovenia – Ljubljana
15.      San Marino – San Marino                               
16.      Vatican – Vatican
17.      Muntenegru-Podgorica
 Europa Atlantică
1.           Belgia – Bruxelles                                           
2.           Franţa – Paris        
3.           Irlanda – Dublin                                              
4.           Luxembourg – Luxembourg Ville   
5.           Marea Britanie – Londra                                  
6.           Olanda – Amsterdam şi Haga    
      Europa Nordică
1.           Danemarca – Copenhaga                                
2.           Norvegia – Oslo 
3.           Suedia – Stockholm                                        
4.           Finlanda – Helsinki
5.           Islanda – Reikjavik
6.           Estonia-Talinn
7.           Letonia-Riga
8.           Lituania-Vilnius 
         Europa Estică
1.           Federaţia Rusă – Moscova                              
2.           Ucraina – Kiev
3.           Belarus – Minsk

суббота, 16 марта 2013 г.

Ce nu stiai despre zahar



Aproape 85 milioane de tone anual de zahãr cristalizat se produc in prezent pe glob . Aceasta cantitate , raportatã la cele peste 4 miliarde de locuitori ai planetei , aratã cã pentru fiecare om se produce in jur de 20 kilograme . Aceastã cantitate nu ar fi asa de micã , numai cã in unele tãri consumul de zahãr pe cap de locuitor trece de 60 kg. pe an  , in timp ce in altele consumul este aproape neglijabil . Iar dacã facem comparatie intre consumul de zahãr al orãsanului si consumul de zahãr al populatiei rurale , constatãm cã in multe zone pe glob sunt populatii care arareori ajung sã guste din dulceata zahãrului .Dar omul nu poate trãi farã zahãr  indiferent cã acesta este zaharozã  , adicã zahãrul obisnuit , sau alt zahãr mai simplu cum ar fi glucoza sau fructoza . Gustul si nevoia omului pentru alimente dulci au crescut cu timpul si necesitatea extragerii din plante a zahãrului cristalizat devenea tot mai necesarã . Prima plantã care a furnizat omului materia primã pentru zahãrul cristalizat a fost trestia de zahãr ,din care , cu mai bine de 1800 de ani in urmã , s-a putut obtine de cãtre populatii de pe teritoriul Indiei o substantã dulce , pe jumãtate întãritã , de culoare brunã . Si astfel apare in scurt timp zahãrul  cristalizat . Apoi trestia de zahãr , care se cultiva acolo de veacuri a fost adusã de arabi in Egipt , Siria , Sicilia , insulele Canare , Azore si alte regiuni . In America trestia de zahãr a ajuns o datã cu cea de-a doua cãlãtorie a lui Columb pe insula „ La Espagnola „ ( azi insula Haiti ) , de unde a trecut in America Centralã si America de Sud . Extragerea zahãrului cristalizat s-a perfectionat foarte repede si trestia de zahar a devenit una din cele mai rentabile culturi tehnice . Pe intinsele plantatii de trestie de zahãr , ca si pe intinsele plantatii de bumbac , milioane de sclavi isi pierdeau viata in cea mai neagrã mizerie , pentru monopolistii plantatiilor si ai fabricilor de zahãr . Dar plantatiile de trestie de zahãr din insula Haiti , care pânã in anul 1791 detinea intâietate in comertul international al zahãrului , au fost pustiite de rãscoalele sclaviilor care nu au mai putut indura foametea si mizeria . Cu timpul , trestia de zahãr s-a extins în cultura in Brazilia si alte tãri din America de Sud si Centrala , in Australia , in Asia ( China , Filipine , Indonezia ) si in mai multe tãri africane . Aceastã plantã este perenã , o plantatie putând fi exploatatã 5 – 7  ani .
           In Cuba trestia de zahãr a gãsit conditii foarte bune de vegetatie si astãzi , ca si cu 150 de ani in urmã , aceastã tarã se situa in anul 1980 pe locurile fruntase in lume in productia de zahãr din trestie . In anul 1970 productia de zahãr a acestei tãri a fost de 7,5 milioane de tone , iar anul 1974 de 6 milioane tone , in acel an fiind întrecutã numai de Brazilia , care a produs aproape 8 milioane tone . In Cuba , 252 fabrici extrag zahãrul din trestie . Productia anuala de zahãr pe cap de locuitor a Cubei este de 660 kg ( anul 1980 ) .
           Trestia de zahãr constituia cea mai importantã bogãtie a Cubei ( 1980 ) , principalã sursã pentru dezvoltarea economicã a tãrii . „ Azucar para crecer „ ( Zahãr pentru dezvoltare ) stã scris pe pancarte instalate de-a lungul soselelor , la intrarea in fabrici . Actualmente Cuba este cea de-a patra fortã mondialã in producerea de zahãr din trestie de zahãr alãturi de Brazilia , India , Mexic . Trestia de zahãr face parte din familia Gramineelor , se cheamã stiintific Saccharum officinarum , creste inaltã de 2 – 4 m si contine in mãduva tulpinii in jur de 14 % zahãr . Ocupã  pe glob circa 11,3 milioane hectare .
            Trestia de zahãr este o plantã a regiunilor calde , tropicale si subtropicale , unde nu existã iarnã , iar temperatura medie anualã nu scade sub 16 ° ( Tãri favorizate : Mexic , Cuba  India , Brazilia ) . Pentru recolte mai este necesarã o cantitate mare de precipitatii . Pe teritoriul Cubei plouã anual însumat circa 750 – 1900 l pe metru pãtrat .
            La fel ca si trestia de zahãr , sfecla a fost luatã în culturã datoritã gustului dulce al frunzelor , petiolilor si rãdãciniilor si acest lucru s-a intamplat cu 3500 – 4000 de ani în urmã .
Zahãrul din sfeclã a fost scos în evidentã cu mult timp înaintea erei noastre , sucul dulce al sfeclei rosii fiind recomandat în medicinã in locul mierei de albine . Odatã dezvoltatã cultura sfeclei de zahãr si industria zahãrului din sfeclã , a inceput si concurenta intre cele douã plante. In tabelul urmãtor se aratã câteva cifre in acest sens :

Anul
1840
1901
1913
1924
1939
1945
1953
1959
Zahãr  din trestie  pe glob %

95,65

32,4

54,0

66,0

63,0

72,7

66,8

59
Zahãr  din sfeclã  pe glob %

4,35

67,6

46,0

34,0

37,0

27,3

33,2

41,0

Si in prezent productia de zahãr a lumii se realizeazã in proportie de 59 % din trestie si 41 % din sfeclã . In productia mondialã de zahãr , locul întâi ii va reveni intotdeauna trestiei de zahãr , care fatã de sfecla de zahãr prezintã o serie de avantaje si care are largi posibilitãti de extindere in cultura in zonele calde ale globului . Avantajele culturii de sfeclã de zahãr sunt atât de mari incât un olandez mentiona ca in Olanda nu se concepe posibilitatea restabilizãrii unei exploatãri agricole fãrã cultura sfeclei de zahãr , al cãrei randament mediu este cel mai ridicat din lume si care nu poate fi inlocuitã mai avantajos cu alte plante . Sfecla de zahãr este singura plantã care furnizeazã materia primã pentru producerea zahãrului in climatul continental ; trestia de zahãr este singura plantã cre furnizeazã materia primã pentru producerea zahãrului in climatul tropical .
           Pe glob sfecla de zahãr (  Beta vulgaris saccharifera ) se seamãnã pe circa 8,5 milioane hectare , din care in Rusia , se cultivã circa 3,5 milioane hectare , iar in restul Europei 3 milioane hectare . Fatã de media anilor 1948 – 1953 , suprafata cultivatã cu sfeclã de zahãr a Rusiei ( si CSI ) se ridicã la aproape 12 milioane tone .
           Principalele tãri cultivatoare de sfeclã de zahãr din Europa sunt : Polonia ( 409.000 ha )Franta ( 409.000 ha ) , Germania ( 423.000 ha ) , Italia ( 281.000 ha )  , Marea Britanie          187.000 ha ,  Cehia + Slovacia ( 180.000 ha ) , Spania ( 146.000 ha ) , Ungaria ( 121.000 ha ) , Iugoslavia ( 80.000 ha ) , Bulgaria ( 66.000 ha ) , Belgia ( 65.000 ha ) , România ( 240.000 ha ) . In raport cu suprafata arabilã , suprafete mari cu sfeclã de zahãr se mai cultivã in Danemarca , Olanda si Suedia . In America de Nord sfecla de zahãr se seamãnã pa circa 600 mii hectare . Un hectar cultivat cu sfeclã de zahãr poate sã producã peste 50 tone de rãdãcini . Productiile medii la hectar , care se obtin pe suprafete mari , sunt insã mai mici de 50 de tone . Astfel in Belgia se produce circa 50 t , in Franta 44 t , in Germania 55 t , in Italia 37 t , in S.U.A. 40 t , in Olanda 48 t  etc . Dacã ne gândim cã din 100 kg de rãdãcini se obtin circa 14 kg de zahãr cristalizat, deducem din productia de rãdãcini de sfeclã de pe un hectar se obtin 7000 – 8100 kg zahãr . Sunt multe situatii când sfecla de zahãr a produs un vagon de zahãr cristalizat la hectar .
 
            In România primele incercãri pentru cultivarea sfeclei de zahãr s-au fãcut in anul 1863 , de cãtre cunoscutul agronom si economist P.S. Aurelian ( 1833 – 1909 ), la Scoala superioarã de agriculturã de la Herãstrãu . In anul 1938 , de pildã , an de vârf pentru economia româneascã din acel timp , suprafatã semãnatã cu sfecla de zahãr se ridicã la numai 32,6 mii hectare . De pe aceastã suprafatã se recolta mult prea putinã sfeclã de zahãr pentru a satisface consumul intern si pentru a exporta . In plus , nevoia de seminte se asigura numai prin import , iar cultivatorii erau opriti sã ingrase culturile de sfeclã pe motiv cã s-ar fi inrãutãtit calitatea de fabricatie .
            Modificãri radicale in cultura sfeclei de zahãr in România s-au produs dupã anul 1958 , când s-a hotãrât ca întegul necesar de zahãr al populatiei tãrii sã se producã din culturi proprii ( o mãsurã radicalã )  . In anul 1965 suprafata semãnatã cu sfeclã de zahãr a crescut la 190 mii hectare , apoi la 234,4 mii hectare in anul 1977 . Iar productia medie la hectar a crescut de la 14 t in anul 1938 la 28 de tone in anul 1972 si la 29,4 in anul 1976 . In prezent functioneazã in tarã circa 15 fabrici de zahãr , fatã de câteva existente dupa anul 1950 .
            Dupã cum se stie , zahãrul constituie unul din alimentele de bazã ale omului . Valoarea lui alimentarã este datã de cantitatea mare de energie pe care o produce in organism si de rapiditatea si gradul in care se asimileazã . In timp ce 1 kg de pâine neagrã asigurã organismului 2200 de calorii , iar 1 kg de carne de vacã 1500 de calorii , un kilogram de zahãr asigurã circa 4000 calorii . In organism zahãrul se asimileazã in numai 15 minute de la consumare , in timp ce la alte alimente asimilarea se produce dupã 60 – 90 de minute . Acestea sunt motivele pentru cerinta tot mai mare de zahãr  . Dar in afarã de zahãr , sfecla de zahãr se poate intrebuinta la fabricarea spirtului . Din 100 de rãdãcini , cu 17 % zahãr , rezultã circa 10 l alcool absolut , iar de la un hectar cultivat cu sfecla de zahãr se por obtine pânã la 3000 l de alcool absolut . O importantã deosebitã au reziduurile industriale rezultate in urma extragerii zahãrului . Astfel melasa , un lichid gros de culoare brunã , cara contine 50 % zahãr , 20 % zahãr substanta organice nezaharate si 20 % apã, se utilizeazã pentru extragerea mai departe a zahãrului , in industria spirtului , industria alimentarã si hrana animalelor .
           Zahãrul este un produs al procesului de fotosintezã si atâta timp cât va exista soare , apã si oxigen , atâta timp va exista si materie primã pentru extragerea zahãrului .
           Crearea soiurilor românesti de sfeclã de zahãr a reprezentat o insemnatã realizare a stiintei agricole , intrucât aceste soiuri fiind adaptate la conditiile de climã si de sol ale tãrii noastre sunt mai productive . Pentru a fi cât mai apropiate de procesul de extractie al zahãrului in fabrici , in unele laboratoare de cercetare a soiurilor din fosta Uniune Sovieticã analizele de randament se fac in „ fabrica de zahãr pe masã „ , adicã o instalatie de laborator care reproduce in extragerea zahãrului întocmit procesele tehnologice din fabricile de zahãr . In acest fel se obtin rezultate de randament foarte exacte .
            In conditii de umiditate redusã , greutatea unei rãdãcini de sfeclã a fost de 125 g , iar continutul de zahãr s-a ridicat la 19,2 % , in total pe rãdãcinã a ajuns la 24 g ; in conditii de umiditate ridicatã , greutatea rãdãcinii a crescut însã la 192,4 g zahãr . Deci 192,4 g de zahãr in rãdãcinã , fatã de 24 g .
            In Câmpia Bãrãganului sfecla de zahãr avea conditii optime de vegetatie din punctul de vedere al luminii solare ( intensitate , duratã ) , al temperaturii aerului si al solului . Dar nu se putea  cultiva din cauza cantitãtiilor reduse de precipitatii , a secetelor indelungate din timpul verii . Din aceastã cauzã radãcinile rãmâneau foarte mici si cu tot continutul lor de zahãr la hectar nu trecea de 2500 – 3000 Kg . Odatã cu extinderea irigatiilor , zona Bãrãganului a devenit foarte favorabilã sfeclei de zahãr din toate punctele de vedere si astfel productia de zahãr se ridicã la 10 mii kg la hectar . Sfecla de zahãr este una dintre plantele care asigurã , în conditii de irigare , productii deosebit de ridicate . In anul 1980 , în România pe cap de locuitor revenea circa 60 kg de zahãr pe cap de locuitor .

Teiul



Teii sunt arbori înalţi până la 30-40 m, răspândiţi în zonele de deal şi de câmpie, prin păduride foioase, dar şi în localităţi, ca arbori ornamentali.
         Sunt trei specii de tei: Tilia cordata sau teiul roşu, Tilia platyphylos sau teiul mare, Tilia tomentosa sau teiul argintiu.
         Teiul are o coroană deasă, globuloasă. Frunzele sunt peţiolate ovale, cu vârful ascuţit, dinţate pe margini. Florile sunt de culoare albă-gălbuie, plăcut mirositoare, reunite câte 2-15. Pedunculul floral este concrescut, aproape pe jumătate din lungimea lui, cu o bractee eliptică sau lanceolată de culoare verde-gălbuie. Floarea este hermafrodită. Florile se folosesc pentru ceaiuri medicinale.
         În sezonul prevernal(1-III – 1-V), când creşte temperatura aerului şi umiditatea din sol, copacul se trezeşte la viaţă. Seva începe să circule prin vasele copacului şi la sfârşitul lunii martie mugurii se umflă şi încep să se deschidă. Apar primele frunze care până la sfârşitul lunii mai ajung la maturitate. Odată cu dezvoltarea frunzelor, creşte şi intensitatea fotosintezei. Creşterea procesului de fotosinteză, face ca la sfârşitul lunii mai să apară bobocii florilor. Florile durează aproape întreg sezonul vernal. Ajung la maturitate după 15 iunie şi se menţin până la sfârşitul lunii iulie. Tot acum, în luna iunie, se culeg florile pentru ceaiuri medicinale, cât sunt încă în boboci.
         În sezonul estival, după 15 iulie, apar fructele, nişte capsule păroase, care se coc până la sfârşitul lunii august.
         În sezonul vernal şi estival este perioada maximă de dezvoltare a copacului. Tulpina şi ramurile cresc în grosime şi lungime. Apar noi ramuri şi lăstari care se dezvoltă în funcţie de căldură, lumină şi umiditate. Pe ramurile nou crescute, se dezvoltă şi noi frunze.
         În sezonul serotinal şi autumnal fotosinteza îşi reduce activitatea. Nu continuă creşterea ramurilor noi. În luna septembrie există o perioadă de stagnare, după care frunzele încep să se îngălbenească şi să cadă. Până la sfârşitul lunii noiembrie cad toate frunzele.
         În sezonul hiemal, circulaţia sevei se reduce şi copacul are o activitate foarte redusă. Rezistă foarte bine la temperaturile scăzute din timpul iernii. Începe un nou ciclu de viaţă de la 1 martie.

Reptilele



Reptilele sunt vertebrate tetrapode care au aparut in fauna terestra in perioada Carbonifera a erei Pleozoice si au atins apogeul dominatiei in era Mazozoica.
        Reptilele din fauna actuala sunt exclusiv terestre cu unele exceptii. Ele nu mai
revin  in mediul acvatic pentru reproducere, avand in structura lor caractere multiple care reprezinta adaptari la viata terestra. Sunt animale poikiloterme, temperatura corpului variind sensibil fata de cea in zonele cu clima calda, putinele specii din regiunile temperate hiberneaza in sezonul rece. Corpul lor, mai mult sau mai putin masiv, este inzestrat cu 4 picioare (membre) ppentadactile ale caror degete se termina cu gheare. Membrele sunt situate latero-ventral si nu ridica de la sol restul corpului. Ele servesc pentru sprijin pe substratul pe care se tarasc.La unele reptile adaptate secundar la viata acvatica (broastele testoase) membrele sunt transformate in palete pentru inot, iar la serpi,
acestea au disparut sau sunt rudimentare, locomotia facandu-se prin tarare.
        Reptilele au un tegument sarac in glande secretoare, de aceeea el este uscat si impermeabil ca rezultat al adaptarii la viata terestra. Patura externa a epidermei este cornoasa, groasa si apara corpul de uscaciune. De asemenea produce solzi, scuturi si placi cornoase cu rol de protectie. La crocodili si broaste testoase, derma tegumentului produce placi osoase, care dubleaza scuturile cornoase, formand o adevarata armatura care uneori este extrem de dura. Datorita acestor formatiuni epidermice si dormice, in perioada de crestere are loc naparlirea, sub forma de exuvie (teaca continua la serpi) sau sub forma de petice (la soparle). Exceptie fac testoase si crocodilii care nu naparlesc.
         Tegumentul reptilelor contine pigmenti care dau culoarea corpului si care nu se modifica in functia de variatia cromatica a mediului. Fac exceptii unele specii de soparle la care pigmentii sunt localizati in cromatofori, iar culoarea corpului se modifica in concordanta cu cea a mediului asigurand camuflarea animalului (cameleonul).
         Coloana vertebrala este formata din vertebre amficelice la reptilele inferioare  si notocordul persista toata viata, vertebre de tip procelic la reptilele superioare iar coarda dorsala nu persista si la adult. Craniul este articulat printr-un singur condil occipital de primele vertebre cervicale. In alcatuirea coloanei vertebrate se afla cele 5 regiuni: cervicala, dorsala, lombara, sacrala si caudala. Exceptie fac serpii ale caror member sunt reduse sau au disparut iar coloana vertebrala nu prezinta aceasta impartire. Reptilele sunt primele vertebrate la care se diferentiaza primele 2 vertebre cervicale, atlas si axis. Atlas are forma unui inel care se invarte usor in jurul apofizei odontoide a axisului asigurand o mare mobilitate capului. Vertebrele dorsale poarta coaste articulate ventral cu osul stern (lipseste la serpi). Regiunea lombara este formata dintr-un numar variabil de vertebre, cea secrala din din 2-3 vertebre care au apofize transverse iar caudala are numar mare de vertebre. Coastele care se articuleaza la nivelul sternului se numesc adevarate, iar celelalte flotante.
           Sistemul nervos si organelle de simt sunt mai evoluate decat la anfibieni, emisferele cerebrale sunt mai voluminoase. Bulbii olfactivi bine dezvoltati iar simtul tactil si visual de asemenea.
           In plus la unele specii  se afla organe termoreceptoare cu care depisteaza hrana in timpul noptii. Tubul digestive incepe cu cavitatea bucala in care se afla dintii dezvoltati pe falci, pe oasele palatine, pe vomer si pe oasele pterigoide. Chelonienii au falcile prevazute cu trei cornoase care au aspectul unui cioc taios. Dintii reptilelor apartini urmatoarelor tipuri: tipul de dintre acrodont reprezinta dinti fixati la extremitatea distala a falcilor (soparle); tipul pleurodont are dinti fixati pe partea interna a falcilor intr-un sant (la serpi) si dintii de tip tecodont fixati in elveole dentare (la crocodili). Reptilele veninoase au anumiti dinti, de regula fixati pe maxilar care sunt in legatura cu glandele veninoase; ei au un canal (la vipera) sau un sant (la sarpele cu ochelari) prin care se scurge veninul. Soparlele si serpii au in cavitatea bucala o limba subtire bifida (bifurcata la varf) si extrem de  mobila care poate fi proiectata mult in afara. Pe planseul cavitatii bucale se afla orificiile nazale interne (coane). Serpii au o gura extensibila. Cavitatea bucala se continua cu faringele care comunica lateral cu camerele timpanicce. Esofagul este lung si dilatabil iar in continuarea lui se afla stomacul de forma alungita. Intestinul este diferentiat in subtire si gros si se deschide printr-un rect in cloac alaturi de conductele urinare si genitale. Cloacul  comunica cu exteriorul prin orificiul anal. Aparatul respirator are in alcatuire caile respiratorii care incep cu fosele nazale, apoi faringe, laringe, trahee si bronhiile ce patrund in plaman. Ca urmare a adaptarii la respiratia aeriana, plaminii au o suprafata mare de schimb iar respiratia este de tip toracal realizandu-se prin miscari de ridicare si coborare a cutiei toracice. La serpi este dezvoltat numai plamanul drept, cel stang fiind redus ca urmare a corpului cilindric mult alungit si a locomotiei prin tarare. Circulatia sangelui este la fel ca la amfibieni, inchisa, dubla si incompleta. Inima este tricamerala, formata din 2 atrii si un ventricul in care se schiteaza un sept ventricular care la crocodili va separa complet cele 2 ventricule, aparand pentru prima data in seria animala o inima tetracamerala. Reptilele au 2 arcuri aortice, stang si drept, care se deschid separate in ventricul unde sangele se amesteca. Excretia se realizeaza prin 2 rinichi care se deschid prin 2 uretere in cloac. Putine specii au si vezica urinara.
            Legat de viata terestra, apar unele elemente de adaptare in dezvoltarea embrionului. Reptilele se inmultesc prin oua care rezultain urma fecundatiei interne. Masculii au 1-2 organe copulatoare. Ouale sunt depuse in cuiburi pe locuri uscate si insorite sau ingropate  in nisip, sunt protejate de o coaja pergamentoasa sau calcaroasa;
Embrionul care se dezvolta in ou are o anexa embrionara numita amnios, un sac plin de lichid care protejaza contra socurilor si o a doua anexa embrionara numita alentoida cu rol in respiratia si excretia embrionului.
           
           Stiati ca …
           - Soparlele isi pot taia coada pentrua scapa de un agresor, care astfel ramane cu coada intre dinti. Coada soparlei creste la loc.

           - Cea mai mare soparla este dragonul de Komodo, care atinge o lungime de 3 m. El se hraneste cu capre si cerbi mici.
           - Masurand pana la 10 m lungime, anaconda si pitonul reticulat sunt cei mai mari serpi.
           - Broasca-testoasa alligator se foloseste de un siretlic pentru a prinde pesti. Ea asteapta in apa, cu gura deschisa, pentru ca pestele sa se apropie sa-i cerceteze varful limbii, care seamana cu un vierme, si atunci il inhata.    

Efectele fumatului asupra sanatatii omului.Curiozitati.



       Fumatul este cunoscut de acum 300 de ani dar a inceput sa se raspandeasca dupa cel de-al doilea razboi mondial in toate tarile lumii. S-a stabilit ca in lume la ora actuala fumatul este raspunzator pentru mai mult de 1 milion de decese anual.
      In ultimii 40-50 de ani a fost dovedit tot mai clar ca tutunul contine substante nocive (canceroase si iritante) .
     Cunoscuta tigara exercita actiuni multiple asupra fumatorului insuşi cat şi asupra celor din jur.
     Tutunul are o compozitie complexa. In frunze se gasesc diverse componente chimice: celuloza, proteine, amidon, steroli, minerale etc. Dar veti putea spune ca aceşti compuşi se mai  gasesc şi in alte plante dar tutunul are ca substante specifice nicotina si isoprenoizii(hidrocarburi nesaturate)
     Multa vreme s-a crezut ca nicotina este cel mai toxic agent activ al tutunului şi intr-adevar este o otrava foarte puternica, o doza de 5mg de nicotina fiind suficienta pentru a omora un caine in  cateva clipe prin paralizia nervilor motori  iar una de 60mg este la fel de eficienta pentru om.
     Nicotina este un lichid incolor in clipa extragerii dar in contact cu aerul si lumina se coloreaza in brun. Are un gust amar şi iritant  iar mirosul este slab la rece şi asfixiant la caldura.
       Prin ardere tutunul işi modifica compozitia initiala dand naştere la noi substante : o intreaga  mixtura de gaze, vaapori necondensati, si substante particulare variabile. Fumul inhalat este un aerosol( =particule lichide şi solide de dimensiuni f. mici, intre 0.001 si 100 microni) concentrat cu miliarde de particule pe cm³. Temperatura I zona de ardere a unei tigari este in jur de 884°c. printre noile componenete ale fumului de tigara se numara oxidul de carbon, gudronul si alte subst. iritante pentru sistemul respirator.

      Oxidul de carbon este un componet foarte nociv al combustiei tutunului. Concentratia lui variaza dupa modul in care este fumat astfel: 2% in fumul de pipa, 3-4% in fumul de tigara si in trabuc atinge valoarea de 6%. Hemoglobina formeza cu acesta un compus stabil (hemoglobina are o afinitate mai mare pentru oxidul de carbon decat pentru oxigen deoarece cu acesta din urma compusul rezultat este instabil) facand astfel ca hemoglobina astfel combinata sa devina inutilizabila pentru transportul de oxigen dand naştere la anoxie astfel tesuturile incep sa sufere din cauza lipsei de oxigen.
     Diverşii iritanti respiratori de mai gasesc in fumul de tutun in concentratii mari patologice iar printre aceştia se numara: acroleina, formaldehida, acidul cianhidric, acetaldehida.      
     Dar totusi cei mai periculoşi factori din fumul de tigara sunt substantele cancerigene si cocangerigene care se gasesc in aerosolii produsi de fumul de tigara si care poarta denumirea fenerala de gudroane. 
Fumatul ucide! 
 Fumarea unei singure tigari scurteaza viata cu 7 minute
Fumarea unui pachet de tigari pe zi scurteaza viata cu 140 minute/zi, 51.100 minute/an sau 35,5 zile/an. Aceasta inseamna ca anii fumatorilor au mai putin de 11 luni!
Potrivit celor mai recente studii, rata mortalitatii in randul fumatorilor este de 2-3 ori mai mare decat la nefumatori, la toate grupele de varsta. Aceasta inseamna ca jumatate din fumatori vor deceda in cele din urma ca rezultat al fumatului. Daca tendintele actuale legate de fumat vor persista, aproximativ 500 de milioane de persoane aflate astazi in viata (adica aprox. 9% din populatia globului) va deceda ca urmare a utilizarii tutunului.
Aproximativ jumatate din decesele legate de fumat se produc intre 35-69 ani. Aceasta face din fumat cea mai importanta cauza de moarte prematura in tarile civilizate. Multi din cei care mor din cauza fumatului nu fumeaza multe tigari pe zi, dar majoritatea fumeaza din adolescenta. Fumatorii trecuti de 30 de ani sufera de 5 ori mai multe infarcturi miocardice decat nefumatorii. De fapt infarctul miocardic este principala modalitate prin care fumatul ucide tinerii. Se estimeaza ca fumatul este responsabil de aproximativ 75% din infarcturile care apar la fumatorii cu varsta sub 50 de ani. 

Fumatul cauzeaza cca. 30% din decesele prin cancer. In medie, aproximativ 90-95% din decesele prin cancer pulmonar la barbati si 70-75% la femei se datoreaza fumatului. Fumatul provoaca si alte forme de cancer precum: de trahee, laringe, bronhii, cavitate bucala, gura, buze, limba, faringe, esofag, pancreas, rinichi, vezica urinara, stomac si col uterin.
Riscul de a se expune la emfizem pulmonar este de 80 de ori mai mare pentru fumatori.
iscul de a face infarct miocardic este dublu pentru cei ce fumeaza.
Copiii nascuti din parinti fumatori sunt mai predispusi la pneumonie sau bronsita in primul an de viata.
Cei casatoriti cu o persoana fumatoare sunt de 4 ori mai predispusi sa moara de cancer pulmonar, datorita fumatului pasiv.
Fumatul favorizeaza aparitia cancerului de buze, limba, laringe, esofag, vezica, stomac.
O tigara arde in medie 12 minute, timp in care polueaza mediul inconjurator, obligandu-i pe cei din jur sa "fumeze" pasiv.
Riscul de a avea un atac de inima este de 250 de ori mai mare daca fumezi.
Fumatul cauzeaza o respiratie neplacuta, ingalbeneste dantura, ingrasa parul, imbacseste hainele, lasa pete galbene pe degete si buze, grabeste aparitia ridurilor, scade rezistenta la raceala si gripa.
O persoana care fumeaza timp de un an un pachet de tigari pe zi va avea un kilogram de gudron depozitat in plamani.
Cineva a avut curiozitatea sa ordoneze alfabetic numele bolilor legate de fumat. Rezultatul a fost de-a dreptul surprinzator: pentru fiecare litera din alfabet exista cel putin cate o boala!


Популярные сообщения